• Trolerul pentru copii Trunki, un cadou special!

      Merită să cumpărați un Trunki doar pentru o vacanță?   O foarte bună lecţie despre viaţa ne este predată de Micul prinț al lui Antoine de Saint Exupery: cei mici nu înţeleg lumea adulţilor pentru că aceştia sunt confuzi şi oarecum ciudaţi şi petrec mult prea mult timp preocupându-se de cifre, reguli și imagini…Alfel ar fi lumea dacă cei mari s-ar ocupa mai mult de nevoile celor mici. De obicei oamenii mari sunt un pic stresați când vine vorba despre a pleca în călătorie cu copiii. Specialiștii în pediatrie spun că, indiferent dacă este prima  călătorie cu cei mici în vacanță, o călătorie cu copii va fi întotdeauna descurajantă.…

  • Ghid de cadouri pana in 100 Ron

        In fiecare an aceleasi intrebari, aceleasi „alergaturi” prin oras sau prin spatiul virtual, in cautarea cadourilor perfecte.  Stim ca exista o multitudine de variante minunate potrivite pentru cadourile de Craciun, dar stim si cat de important este sa te incadrezi intr-un anumit buget, pe care iti este confortabil sa il respecti. Noi venim cu cateva idei in acest sens, impreuna cu promisiunea ca vom face tot posibilul sa iti oferim GRATUIT cel mai frumos ambalaj de Craciun. Mai mult de atat, am redus o serie de articole de interes in aceasta perioada, asa ca arunca o privire, sigur vei gasi produse interesante!   Daca bugetul tau pentru acest…

  • Troler de cabina TITAN X-RAY PRO S

    Troler de cabina TITAN X-RAY PRO S ( 40 x 55 x 20 cm) – Amprenta digitala si USB inclus Cheia pierdută, combinația de numere uitată ? Cu TITAN X-RAY PRO, astfel de probleme la deschiderea bagajelor sunt de domeniul trecutului: ca unic importator al producătorului german, inbagaj.ro lansează în premieră o valiză cu amprentă digitală integrată pentru deblocarea încuietorii. Pentru deblocarea X-RAY PRO, turistul își poate salva amprenta personală și poate deschide valiza pur și simplu punând degetul pe ea. Ca și întreaga serie X-RAY, X-RAY PRO impresionează prin carcasă robustă, atenția la detalii şi manopera de înaltă calitate. Design-ul inconfundabil, greutate minimă și originea „Made in Germany” convinge…

  • 10 trolere pentru adolescenti cu personalitate

    Fara indoiala a fi diferit, a fi original, a iesi din tipare este un deziderat pentru majoritatea dintre noi, dar in special pentru adolescenti. Alegerile pe care acestia le fac ii definesc, spun multe despre ei si ii diferentiaza de ceilalti. Totul este important: felul in care se comporta, in care vorbesc, locurile pe care le frecventeaza, hainele si orice alt accesoriu care face parte din personalitatea lor. Si pentru ca accesoriile de calatorie nu trebuie sa fie obligatoriu plictisitoare, trolerele se pot alege in functie de personalitatea purtatorului. Iata alegerile noastre pentru aceasta categorie de calatori: Trolerul Titan Shooting Star – roz, albastru sau verde – un troler foarte…

  • 10 produse cosmetice pentru îngrijire de care ai nevoie când călătoreşti

    Ţi-ai ales bagajul ideal pentru vacanţă şi ai luat cu tine şi geanta pentru cosmetice? Nu îţi încărca bagajul cu produse pe care poate nu le vei folosi. Ţi-am pregătit un ghid cu ce produse cosmetice nu ar trebui să îţi lipsească din bagajul de vacanţă. 1. Şampon Pentru poze perfecte în vacanţă, ai nevoie de un păr curat şi plin de volum. Alege un şampon nutritiv in vacanta, pentru că de cele mai multe ori petreci mai mult timp afară decât într-o zi obişnuită şi ai nevoie de protecţie suplimentară. Noi îţi recomandăm Mini-şamponul volum şi nutriţie pentru toate tipurile de păr, cu pin siberian, de la Natura Siberica.…

  • Idei de calatorie pentru vacanta de Paste si 1 Mai

    Vremea putin mai blanda de afara si soarele stralucitor ne fac deja sa incepem planificarea urmatoarei vacante. De plecat, iti recomandam sa pleci oricand, insa daca vrei sa prinzi cat mai multe zile libere fara sa iti folosesti zilele de concediu, probabil sarbatorile de Paste si 1 Mai sunt cele mai potrivite.   Ne-am gandit asadar sa facem un rezumat a 10  variante interesante de petrecere a acestei vacante, pentru bugete de toate tipurile. Aveti in vedere faptul ca locurile sunt limitate si ofertele sunt din cele mai cautate.   Paste in Creta – Sejur de 6 zile/ 5 nopti – de la 505 Eur/Persoana(Hersonissos Central Hotel 3*)- Plecare 26.04.2019.…

  • Top destinaţii pentru vacanţe exotice de Revelion

    Pentru trecerea dintre ani îţi propunem una din ofertele de Revelion lansate de agenţiile de turism cu această ocazie. Vacanţele exotice sunt din ce în ce mai căutate în sezonul rece şi dacă adăugam la pachet o petrecere deosebită de Revelion, vacanţa ta va fi de neuitat! Ce destinaţii exotice alegem pentru Revelion? Atunci când ne gândim la destinaţii exotice cu siguranţă ne imaginăm o plaja cu palmieri, soare, o băutură răcoritoare savuroasă, linişte şi o carte interesantă lângă sezlong. Imaginea poate fi reală daca alegem să ne petrecem Revelionul în ţări exotice. Agenţiile de turism au pregătit foarte multe oferte tentante pentru a petrece noaptea dintre ani într-un mod…

  • Ce obiecte sunt permise în bagajul de mână?

    Orice călătorie cu avionul implică ridicarea problemei bagajului, fie că este el de cală sau de mână. Şi, cum bagajul de cală poate avea preţuri ridicate în raport cu preţul biletului, mai ales la o companie low cost, este important să analizezi ce obiecte este imperativ necesar să transporţi pe parcursul zborului şi cantitatea acestora pentru a vedea dacă se impune achiziţionarea unui bagaj de cală. În situaţia în care consideri că te poţi încadra cu bagajul de mana şi geanta personala, nu uita să consulţi listele cu obiectele permise în bagajele din avion pe timpul zborului pentru a nu fi nevoit să renunţi la ele la vamă.   Ce…

  • Packing cubes- necesitate sau rasfat?

    Atunci cand trebuie sa plecam intr-o calatorie, problema bagajului este intotdeauna o mare durere de cap. Ne-am dori sa luam cu noi tot sifonierul, insa trolerul nu este nici pe departe la fel de incapator, astfel ca trebuie sa alegem doar obiectele de stricta necesitate pe parcursul calatoriei. Si totusi, de cele mai multe ori, chiar si acestea par a fi prea multe si nu incap in bagaj. Ce este de facut? Apelam la packing cubes, pentru a ne organiza bagajul.   Ce sunt packing cubes? Packing cubes sunt gentute mici, din material plastic, care sunt create pentru a organiza si compartimenta hainele in cadrul bagajului si, de asemenea, pentru…

  • 5 cele mai noi și deosebite hoteluri din insulele grecești

    Dacă răsfățul la malul mării este ceea ce-ți dorești într-un concediu de vară, atunci te invit să parcurgem împreună o listă de 5 hoteluri abia deschise, toate din categoria Luxury, dintr-una dintre cele mai căutate destinații din Europa, Grecia. 1. Începem cu o locație fabuloasă, insula Skiathos, care a adaugat anul acesta în portofoliul relativ mic de hoteluri de lux, un resort splendid, care își dorește să redefinească luxul, Elivi Skiathos 5*. Unicitatea acestui hotel este dată de mai multe aspecte: Poziția privilegiată din sudul insulei, în mijlocul unei păduri superbe și împrejmuit de trei dintre cele mai frumoase plaje de pe insulă, AMBELAKIA, BANANA și LITTLE BANANA BEACH Arhitectura…