Am pornit de pe coasta Italiei, din portul Piombino din Toscana, cu un feribot ultramodern și ultraînțesat de turiști, automobile și autocare, pe urmele celui mai cunoscut exil din lume, cel al lui Napoleon, avînd în minte ochii de vultur ai Împăratului, văzuți la Muzeul Luvru, într-o pictură celebră, ”Napoleon trecând Alpii”, dar mai ales gândindu-mă la gestul plin de măreție dar și de uriaș orgoliu al marelui general ce-și punea singur coroana de împărat pe creștet, într-o altă pictură, ambele semnate de Jaques –Louis David…
Mi-l imaginam pe acest inegalat strateg militar al lumii, pe acest Împărat ce cucerise pentru Franța sa iubită, pământuri din cele patru zări ale continentului nostru și ale Africii, plecându-și privirea în apele înspumate ale Mediteranei în drumul său spre exil, în insula Elba. Insulă ce va deveni Regatul său…O insulă în care dușmanii săi puternici sperau să își piardă numele glorios, sufletul, viața……Era luna mai, anul 1814. Abdicase forțat de Coaliția Marilor Puteri: Austria, Anglia, Rusia, Prusia, care însă, cu mărinimie, nu l-au umilit încarcerându-l, si care i-au permis să își păstreze numele de …împărat. Un împărat care suferise însă o înfrângere definitivă și sîngeroasă în stepele înzăpezite ale Rusiei.……
Mă aflam, pe puntea de sus a feribotului cu nume de roman…MOBY…, la distanță de exact două secole de acele clipe tulburătoare pentru destinul lui Napoleon. Încercam să reconstitui, din frânturi, umbra acelui om, sufletul lui, chiar dacă totul pare orgoliu mergând împotriva timpului care de multe ori a decis să-l abandoneze sau să îi dărâme numele. Poate că uneori și pe drept…..Punâd piciorul pe pământul Elbei, în Porto Ferraio, pe un soare de mai, am realizat cât de indiferent, de-a dreptul cinic de democratic, același soare, cu razele lui, l-a întâmpinat și pe Napoleon care făcuse, nu în 70 de minute, ci în cinci zile, drumul pe mare, din cauza unei furtuni. Drum fără întoarcere, un ultim act al vieții unui om complex, plin de controverse.
Simulare a momentului in care Napoleon ajunge pe Insula Elba,
realizata cu ocazia implinirii a 200 de ani de la data exilarii sale pe inslua
Foto credit: www.napoleoneimperatoreelba2014.it
Și totuși, în ciuda acestui gând, i-am dat dreptate marelui prozator Stendhal care spunea, în romanul său ”Napoleon” că te încearcă un sentiment de-a dreptul religios scriind despre viața celui mai mare om care a apărut în lume după Iulius Cezar și Alexandru Macedon….După șase kilometri de urcuș, am ajuns, printr-un peisaj de rai cu flori, palmieri și plaje ce sărutau cu nisipul lor auriu azuriul mării, la vila San Martino, reședința de vară a neobositului și ambițiosului Împărat. O reședință în care camera lui Napoleon este simplă, sobră, cu un pat și un birou…
Vila San Martino
Foto credit: Anziano C. Benjamin Thomas
Vila San Martino
Foto credit: de.academic.ru
Dar primul personaj ce te impresionează prin vigoarea ghearelor sale este… vulturul ce străjuiește intrarea. Pasărea înălțimilor și a faptelor îndrăznețe. Dar și sângeroase. Pasăre ce devenise suport sufletesc pentru Napoleon. Pentru orgoliul său militar. Dovedit în expeditiile sale prin Europa dar și în Egipt. Egiptului îi consacrase o sală specială din vilă. Dar ca o premoniție specifică geniilor, pe tavanul sălii Egiptene, Napoleon cere să fie pictat un zodiac care guvernează Gloria și Mizeria lumii în care trăia. În care trăim cu toții….
Oricât de fantastic pare gândul ce m-a prins în vâltoarea lui, am să vi-l împărtășesc. Dintr-o frescă-alegorie, aflată pe tavanul dormitorului Împărătesei Maria-Luiza, ultima sa soție, mamă a fiului său, rege al Romei, am înțeles că, poate, frumusețea paradisiacă a insulei Elba a născut în sufletul chinuit de remușcări și răni al Împăratului o stare aparte, esențială de fapt, pentru toată viața sa: iubirea. Iubise Franța, iubise poporul pentru care fusese un binefăcător, căruia îi adusese, el ca un luptător romantic, libertatea, egalitatea și fraternitatea împotriva puterii monarhice.
Dar iubise, din toate faptele sale, mai mult Gloria…..Iși iubise, până la venerație, Mama, pe Letizia, al cărui caracter aspru, puternic, corsican, îl moștenise. Dar nu i–a ascultat sfaturile de a curma dezastrele războaielor pentru Imperiu. În care au pierit sute de mii de soldați ai poporului francez…….A iubit-o pe Josephine pe care a făcut-o împărăteasă, dar pe care a părăsit-o pentru că dorința de a avea succesori la tronul pe care tot el îl detestase la monarhi era mai puternică decât dragostea. Și oricum, vanitatea îl îndemna spre o căsătorie de rang imperial. A intrat în lumea regilor căsătorindu-se, se zice, din dragoste, cu Maria –Luiza, principesă de Habsburg, oferită în schimbul unei alianțe de către Împăratul Austriei, tatăl ei. Tată care, în vremea exilului în insula Elba, îi interzice fiicei și nepotului să își viziteze soțul devenit acum și părinte. Napoleon nu-și mai vede fiul și soția până la moartea sa, în insula Sfânta Elena, la 1821.
Spuneam că o alegorie pictată în vila San Martino,sub îndrumarea strictă a lui Napoleon, mi l-a redat pe acestom unic al umanității la dimensiunile lui cele mai fermecătoare. Cele de îndrăgostit. Și am fost cuprinsă de emoție văzând doi minunați porumbei ce trag un fir de aur în doua direcții diferite, înodând astfel, tot mai puternic, legatura ce-i unește…..Cine să fi fost fericita pentru care sufletul acestui om atât de sclipitor,de puternic, de orgolios, al acestui Împărat al lumii a suferit, iubind?
Maria Walewska
Sunt convinsă că ea a fost Maria Walewska,”soția sa poloneză” cum o numeau soldații Marii sale Armate, soția necăsătorită vreodată cu Napoleon dar care l-a însoțit șapte ani chiar și pe front, căruia i-a dăruit un fiu, Alexandre, pentru care Napoleon a divorțat de Josephine. Maria Walewska pe care a întâlnit-o, pentru ultima oară, într-o noapte de vis, în insula exilului său, în insula Elba. Mă gândeam, privind chipul frumos al lui Napoleon de pe coperta romanului cu același nume, al lui Stendhal, că Maria i-a purtat noroc. Această frumoasă și blândă Marie i-a adus în suflet iubirea. Făcându-l să triumfe asupra propriului său destin imperial. Umanizându-ni-l. În liniștea de cristal ce domnea misterioasă peste insula Elba ce se ducea,cu soarele ei odată, la culcare, întorcându –mi privirea spre acea casă austeră, ca un ultim rămas bun adresat acelei lumi trecute, am știut că poți intra în eternitate doar cu sprijinul Divinității. Alegoria aceea pictată dintr-un minunat sentiment de iubire îl purta pe Napoleon peste veacuri….Spre sufletul nostru. Nu, nu exagerez. Pentru că el se născuse într-o zi fastă aflată sub protecția Fecioarei Maria. Era ziua de 15 August 1769. Iar Fecioara îi dăruise dragostea.
Foto credit:Luciano Mortula
Daca ale voastre calatorii va vor purta prin Italia anul acesta, nu ratati o excursie in Insula Elba. Va fi plina de istorie, frumusete si ….iubire!
Cu drag,
Roxana
