Carti si calatorii

INSULA ELBA, NAPOLEON SI IUBIRILE SALE

Am pornit de  pe coasta Italiei, din portul Piombino din Toscana, cu un feribot ultramodern și  ultraînțesat de turiști, automobile și autocare, pe urmele celui mai cunoscut exil din lume, cel al lui Napoleon, avînd în minte ochii de vultur ai Împăratului, văzuți  la Muzeul  Luvru,  într-o pictură celebră, ”Napoleon trecând Alpii”, dar mai ales gândindu-mă  la  gestul plin de măreție  dar și de uriaș orgoliu al marelui general ce-și punea singur coroana de împărat pe creștet, într-o altă pictură, ambele semnate de Jaques –Louis David…

Mi-l  imaginam  pe acest inegalat strateg militar al lumii, pe acest  Împărat ce cucerise pentru Franța sa iubită, pământuri din cele patru zări ale continentului nostru și ale  Africii, plecându-și privirea în apele înspumate ale Mediteranei  în drumul său spre exil, în insula Elba. Insulă ce va  deveni  Regatul său…O insulă în care dușmanii săi puternici  sperau să își piardă numele glorios, sufletul, viața……Era luna mai, anul 1814. Abdicase forțat de Coaliția Marilor Puteri: Austria, Anglia, Rusia, Prusia, care însă, cu mărinimie, nu l-au umilit încarcerându-l, si care  i-au permis să  își păstreze numele de …împărat. Un împărat care suferise însă o  înfrângere definitivă și  sîngeroasă în stepele înzăpezite ale Rusiei.……

Mă aflam, pe puntea de sus a feribotului cu nume de roman…MOBY…, la distanță de exact două secole de acele clipe tulburătoare pentru destinul lui Napoleon. Încercam să reconstitui, din frânturi, umbra acelui  om, sufletul lui, chiar dacă totul pare orgoliu mergând împotriva timpului care de multe ori a  decis să-l abandoneze sau să îi dărâme numele. Poate că uneori și pe drept…..Punâd piciorul  pe pământul  Elbei, în Porto Ferraio, pe un soare  de mai, am realizat cât de indiferent, de-a dreptul cinic de democratic, același soare, cu  razele lui,  l-a întâmpinat și pe Napoleon care făcuse, nu în  70 de minute, ci   în cinci zile, drumul pe mare, din cauza  unei furtuni. Drum fără întoarcere, un ultim act al vieții unui om complex, plin de controverse.

  Simulare a momentului in care Napoleon ajunge pe Insula Elba, 

realizata cu ocazia implinirii a 200 de ani de la data exilarii sale pe inslua

Foto credit: www.napoleoneimperatoreelba2014.it

Și totuși, în ciuda acestui gând, i-am  dat dreptate marelui prozator Stendhal care spunea, în romanul său ”Napoleon” că te încearcă un sentiment de-a dreptul religios scriind despre viața celui mai mare om care a apărut în lume după Iulius Cezar și Alexandru Macedon….După șase kilometri de urcuș, am ajuns, printr-un peisaj de rai cu flori, palmieri și plaje ce sărutau cu nisipul lor auriu azuriul mării, la vila San Martino, reședința de vară a neobositului și ambițiosului Împărat. O reședință în care camera lui Napoleon este simplă, sobră, cu un pat și un birou…

 

 Vila San Martino

Foto credit: Anziano C. Benjamin Thomas

 Vila San Martino

Foto credit: de.academic.ru

Dar primul  personaj ce te impresionează prin vigoarea ghearelor sale  este… vulturul ce străjuiește intrarea. Pasărea înălțimilor și a faptelor îndrăznețe. Dar și sângeroase. Pasăre ce devenise suport sufletesc pentru Napoleon. Pentru orgoliul său militar. Dovedit în expeditiile sale prin Europa dar și în Egipt. Egiptului îi consacrase  o sală specială din vilă. Dar ca o premoniție specifică geniilor, pe tavanul sălii Egiptene, Napoleon cere să fie pictat un zodiac care guvernează Gloria  și  Mizeria lumii în care trăia. În care trăim cu toții….

Oricât de fantastic  pare gândul ce  m-a prins în vâltoarea lui, am să vi-l împărtășesc. Dintr-o frescă-alegorie, aflată pe tavanul dormitorului Împărătesei Maria-Luiza, ultima sa soție, mamă a fiului său, rege al Romei, am înțeles că, poate, frumusețea paradisiacă a insulei Elba a născut în sufletul chinuit de remușcări și răni al Împăratului o stare aparte, esențială de fapt, pentru toată viața sa: iubirea. Iubise Franța, iubise poporul pentru care fusese un binefăcător, căruia îi adusese, el ca un luptător romantic, libertatea, egalitatea și fraternitatea  împotriva puterii monarhice.

Dar iubise, din toate faptele sale, mai mult Gloria…..Iși iubise, până la venerație, Mama, pe Letizia, al cărui caracter aspru, puternic, corsican, îl moștenise. Dar nu i–a  ascultat sfaturile de a curma dezastrele războaielor pentru Imperiu. În care au pierit sute de mii de soldați ai poporului  francez…….A iubit-o pe Josephine pe care a făcut-o împărăteasă, dar pe care a părăsit-o pentru că dorința de a avea succesori  la tronul pe care tot el îl detestase la monarhi era mai puternică decât dragostea. Și oricum, vanitatea  îl  îndemna spre o căsătorie de rang imperial. A intrat în lumea regilor căsătorindu-se, se zice, din dragoste, cu Maria –Luiza, principesă de Habsburg, oferită în schimbul unei alianțe de către Împăratul Austriei, tatăl ei. Tată care, în vremea exilului în insula Elba,  îi interzice fiicei și nepotului să își viziteze soțul devenit acum și părinte. Napoleon nu-și mai vede fiul și soția  până la moartea sa, în insula Sfânta Elena, la 1821.

Spuneam că o alegorie pictată în vila San Martino,sub îndrumarea  strictă a lui Napoleon, mi l-a redat pe acestom unic al umanității la dimensiunile lui cele mai fermecătoare. Cele de îndrăgostit. Și am fost cuprinsă de emoție văzând doi minunați porumbei ce trag un fir de aur în doua direcții diferite, înodând astfel, tot mai puternic, legatura ce-i unește…..Cine să fi fost fericita pentru care sufletul acestui om atât de sclipitor,de puternic, de orgolios, al acestui Împărat al lumii a suferit, iubind?

 

Maria Walewska

 

Sunt convinsă că ea a fost Maria Walewska,”soția sa poloneză” cum o numeau soldații Marii sale Armate, soția necăsătorită vreodată  cu Napoleon dar care l-a însoțit șapte ani  chiar și pe front, căruia i-a dăruit un fiu, Alexandre, pentru care Napoleon a divorțat de Josephine. Maria  Walewska pe care a întâlnit-o, pentru ultima oară, într-o noapte de vis, în  insula exilului său, în insula Elba. Mă gândeam, privind chipul frumos al lui Napoleon de pe coperta romanului  cu același nume, al lui Stendhal, că  Maria i-a purtat noroc. Această frumoasă și blândă Marie i-a adus în suflet iubirea. Făcându-l  să triumfe  asupra propriului său destin imperial. Umanizându-ni-l. În liniștea de cristal ce domnea misterioasă peste insula Elba ce se ducea,cu soarele ei odată, la culcare, întorcându –mi  privirea spre acea casă austeră, ca un ultim rămas bun adresat acelei  lumi trecute, am știut că poți intra în eternitate doar cu sprijinul Divinității. Alegoria aceea pictată dintr-un minunat sentiment de iubire îl purta pe Napoleon peste veacuri….Spre sufletul nostru. Nu, nu exagerez. Pentru că el se născuse într-o zi fastă aflată sub protecția Fecioarei Maria. Era ziua de 15 August 1769. Iar Fecioara îi dăruise dragostea.

 

Foto credit:Luciano Mortula

Daca ale voastre calatorii va vor purta prin Italia anul acesta, nu ratati o excursie in Insula Elba. Va fi plina de istorie, frumusete si ….iubire!

Cu drag,

Roxana

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

%d blogeri au apreciat: