Care este prima ta amintire legată de o călătorie?
Aia cu părinții mei la mare. Pe la trei ani se întâmpla asta și încă de mică purtam o fascinație aparte pentru călătorii. Din păcate, a existat în copilărie o perioadă de timp destul de lungă în care n-am mai plecat nicăieri și am simțit mult dor în chestia asta. Apoi, în adolescență, când am redescoperit Marea, mi-am dat seamă ce însemnătate a avut pentru mine acea primă călătorie.
Aș vrea să-mi spui cum se împacă actoria cu călătoria?
Nu doar că se împacă, dar se și susțin. Îmi place să spun că fiecare călătorie este o carte nouă citită, doar că, o citești într-un timp mult mai scurt, dacă excursia este făcută într-un weekend, de exemplu. Drumețiile, locurile noi și toată frumusețea unei călătorii mă fac să mă întorc de fiecare data mai inspirată și creativă (iar asta este mare lucru pentru meseria mea).
Spune-mi ce locuri ai vizitat până acum și care ți-a rămas preferat?
Nu voi uita niciodată sărăcia Turciei de Est iar la polul opus frumusețea Manhattanului. Cele două mi-au amprentat viața. Altfel, eu în fiecare loc reușesc să găsesc ceva frumos. Am ajuns în Washington DC, Philadelphia, New York, o bună parte din orașele europene și asiatice.
Mare sau munte, mașină, tren avion sau vapor? De ce?
Avion, clar. Poate și pentru că sunt zodie de aer. 🙂 Și da, iubesc Marea.
Nu îți este teamă de pasărea aia alba imensă? Nu. Deși am avut un incident neplăcut, mai demult când mă întorceam de la Zagreb spre Viena și avionul a început să zboare foarte aproape de sol, plus că se balansa când pe o parte când pe cealaltă. Ce m-a speriat mai tare a fost atunci când am văzut mâna stuardezei în timp ce îmi lua paharul, că era vânăta și avea un tremur vizibil. Iar asta m-a făcut să mă rog tare tare.
Ai fost în multe turnee prin România. Ce ți-a plăcut și ce nu ți-a plăcut la turismul intern?
Eu iubesc România. E o țară frumoasă. Însă, din punct de vedere al serviciilor parcă totul mi se pare tehnologizat, forțat. Nu m-am simțit niciodată întâmpinată cu zâmbet larg, prietenos și lipsit de emfază, așa cum mi s-a întâmplat prin alte locuri. Cum, de asemenea, diferența serviciilor între un hotel de 5* din România și unul dintr-o altă țară este majoră. Circulă și o glumiță pe tema asta ,,funcționăm pe alte stele’’. De aceea, de foarte mult ori, prefer să mă cazez în pensiuni sau agropensiuni.
Atunci când îți propui să pleci în vacanță, care sunt sursele tale de informare? Bloguri și forumuri de nișă, consulți o agenție de tursim sau preferi recomandările cunoscuților?
Când eram studentă, călătoream cumva haotic. Plecam acolo unde existau bilete la preț redus de avion. 🙂 Așadar, nu prea aveam preferințe, dar am reușit să văd foarte multe orașe din Europa. Între timp, lucrurile s-au mai schimbat, prefer să aleg în funcție de recomandările cunoscuților sau călătoresc după bunul plac.
Recomandă-le cititorilor noștri un hotel din străinătate și unul din România.
Mi-a plăcut mult șederea la Domeniile Zabola, lângă Covasna și Pierre du Calvet în Montreal.
Cum călătorești?
Pentru mine călătoriile se împart în două categorii: în prima categorie se regăsesc acele călătorii în care îmi doresc exclusiv să mă relaxez și de dimineața până seara este un ,,la dolce far niente’’. A doua categorie este cea a excursiilor active. Acolo lucrurile se întâmplă diametral opus, fac drumeții și de 20 de km pe zi, am programată o listă de obiective pe care să le vizitez și în general sunt într-un dute vino. Iar la acest tip de excursii obișnuiesc să fac ample documentări în prealabil pentru că asta mă ajută să înțeleg mai bine ceea ce urmează să descopăr ulterioar, îmi fac povestea și o savurez mai bine. Și-mi mai place să o fac și pe ghidul așa, să se mire lumea cât de multe lucruri știu. (joke)
Ce destinații ți-ai propus să vizitezi în 2016?
În Mai sau în Septembrie vreau să fac o parte din El Camino. O sa am aterizare la Madrid (este și un oraș nou pentru mine – în Spania am vizitat doar Barcelona). Am ales o rută sălbatică sper că va fi o călătorie aparte, mai ales că voi vizita și Santiago de Compostela. Pentru vară am programată o binemeritată vacanță de relaxare în Grecia.
În ce oraș din lume ai descoperit cele mai multe elemente de multiculturalism?
Pentru mine, din punct de vedere cultural, întâlnirea cu New York-ul a fost ceva fascinant. Poate și pentru că am descoperit Broadway – care este o emblemă pentru meseria mea.
Trei lucruri care nu-ți lipsesc niciodată din bagaj?
Păi, uite, de curând am vorbit cu un prieten despre panica de a nu uita ceva la hotel sau la plecarea de acasă. Și îi spuneam că eu mi-am rezolvat-o, m-am setat mental, pentru că dacă port cu mine telefonul, actele și câțiva bănuți sunt un om fericit și liniștit.