Când ai plecat în prima ta călătorie, unde și cum a fost?
Turcia a fost prima destinație în afara granițelor țării. Se întâmpla în anul 1995, dar îmi amintesc și acum cât de impresionant a fost totul. Descopeream o lume nouă și plină de viață: de la personalul hotelier mereu disponibil și zâmbitor, la hoteluri îngrijite, calitatea infrastructurii și monumentele bine conservate – totul era diferit față de ceea ce se găsea în România în anii de după revoluție.
A fost un amplu itinerariu, am petrecut întreaga lună august pe teritoriul Turciei, cu excursii pe coasta de vest unde am vizitat Efesul, Milet, Kusadasi și după ce ne-am oprit în mai multe stațiuni turistice am făcut cale întoarsă spre Istanbul unde am rămas opt zile. Acolo am vizitat Muzeul Topkapî, Muzeul Armatei, Catedrala Sfânta Sofia, Moscheea Albastră și am ajuns inclusiv în zona industrială.
Nu am mai revenit în Turcia de atunci, mi-aș dori să o fac, să vizitez Ankara și inclusiv interiorul țării, însă acum situația este tensionată și instabilă. Este păcat că fluxurile turistice încep să devină din ce în ce mai subțiri și să ocolească această țară atât de frumoasă și interesantă. Turcia și Egiptul, de fapt Mediterana Orientală are probleme din punct de vedere a fluxurilor turistice, pentru că în mod legitim oamenilor le este frică să nu-și piardă viața într-un atentat. Ei bine, în urma ultimelor atentate oamenii nu o să mai meargă, o să caute alte destinații, și sper cu această ocazie să descopere și România.
Care sunt primele cuvinte care-ți trec prin minte atunci când te gândești la România turistică?
România turistică începe din momentul în care ies din casă, mă simt ca și cum aș fi, într-un fel, turist. Îmi place foarte mult să merg cu trenul atunci când călătoresc în interiorul țării, să socializez cu oamenii – pentru că, nu-i așa, ce ar fi locurile fără oameni! Tursimul nu înseamnă numai monumente, turismul înseamnă și peisajul uman, iar eu privesc totul cu aceeași curiozitate. Orice loc face parte din turismul unei țări, dar noi, pentru că avem un complex de inferioritate față de alte țări, mai ales față de țările occidentale, creăm o Românie artificială, o decupăm, ghetoizăm și nu permitem turiștilor să descopere realitatea… Călătoria este o fereastră către lume și trebuie să reflecte curiozitate interioară, deoarece aceasta se face mai întâi în lumea spiritului (Goethe spunea asta) și abia apoi în cea a realităților materiale. Or dacă nu se întâmpla asta, înseamnă că n-ai înțeles nimic din călătoria respectivă, ai făcut-o degeaba. Turismul consumerist sau cel snob mi se pare cel mai urât lucru posibil. Sigur, este stimulant pentru economie, dar acele persoane de fapt nu călătoresc.
De ce crezi că nu avem o educație în acest sens?
Dar nu aș spune că doar românii procedează așa, sunt și foarte mulți străini care aplică aceeași metodă de a călători.
Călătoria ar trebui să fie obligatorie pentru copii, să facă parte din programa de studii, pentru că turismul în interiorul frontierelor naționale întreține identitatea națională. Îți poți iubi țara mai mult dacă o cunoști mai bine. Sunt români care nu au ajuns niciodată în București și care nu stau la 500 de km depărtare, dar nu-și permit, sunt spetiți de grijile cotidiene.
Suntem o țară membră UE, deținem un patrimoniu cultural și istoric deosebit, avem și diversitate turistică, dar cu toate acestea nu reușim să atragem un flux important de turiști străini.
Da, 2.200.000 de turiști străini, atât atrage România anual. Atât poate. Bulgaria atrage aproape 10 milioane, Ungaria 10 milioane.
Unde crezi că este problema?
Dezinteresul din partea statului român. Dacă ar fi vrut să atragem 10 milioane de turiști străini ar fi creat condițiile necesare. Vă pot da un exemplu: Italia, la o săptămână după ce Rusia a aplicat sancțiuni econimice Turciei, a dezvoltat un site în limba rusă desigur, o creație a Ministerului Italian al Turismului. Ne-am bătut joc de stațiunile balneo-climaterice, deși România deținea o poziție unică în Europa în privința turismului balneo-climateric cu o tradiție absolut remarcabilă. N-am vrut să facem nimic, le-am lăsat în paragină. Tot felul de indivizi cinici au pus mâna pe stațiunile turistice și au devenit proprietari de hoteluri. Și atunci în România nimeni nu are interes, cei care ajung în funcții publice de unde ar trebui să stimuleze turismul, să aibă ințiative, nu fac absolut nimic pentru că nu-i interesează. Uitați-vă la activitatea birourilor turistice din străinătate – este inexistentă. Delta este vizitată de vreo 50.000 de turiști străini pe an, cam atât. Este o rușine! Iar la diversitate aș mai nuanța. Italia deține 50% din Patrimoniul Unesco la nivel mondial și 75% din cel european, acolo există într-adevăr diversitate. Cu toate acestea nu este cea mai vizitată țară din lume, Franța se află pe primul loc.
Vorbește-ne puțin despre Albania, Franța și Italia, țările în care tu ți-ai făcut studiile și ai locuit ani buni.
Albania este o țară extraordinară, foarte frumoasă, mică cât Oltenia, 28.748 de km pătrați. O țară care m-a fascinat, fiecare epocă istorică și-a lăsat amprenta asupra ei, atât perioada otomană cât și scurta ocupație italiană sau comunismul.
Ce ar fi de vizitat în Albania?
Tot, așa cum am mai spus o țară nu se vizitează pe părți decupate. Albania deține 492 de km de litoral la Marea Adriatică și Marea Ionică, munți foarte înalți care ajung și la 3.700 de metri, sudul foarte frumos, Saranda unde se poate admira fosta clădire a Institutului Român de Cercetări Ilirice, Girocastra – un oraș extraordinar – patrimoniu al umanității.
Ne poți spune care sunt cele mai vizitate orașe din Italia?
Și acolo există o concurență. Nordul este mai vizitat. Roma, în sud – Coasta Amalfi, Insula Capri, Sicilia, Calabria. Mie în Italia mi-a plăcut totul. Și Napoli invadat de gunoaie arată la fel de frumos. Aș putea spune că Italia este cea mai frumoasă țară din lume.
În Franța cum a fost?
Despre Franța ce pot spune – structura mea intelectuală s-a format în Paris, pentru că acolo am locuit. Pentru mine locurile cele mai dragi sunt Universitatea Sorbona, Catedrala Notre Dame, Biserica Saint Germain des Pres, Biblioteca Națională a Franței, Palatul Luxembourg și Biblioteca Senatului. Dar fiecare stradă din Paris mi-a plăcut, îmi este foarte greu să cuprind tot atunci când vorbesc despre Franța.
În fiecare zi am momente în care mi-aș dori să fiu în același timp în toate cele trei țări. Este un sentiment inexplicabil. O parte din mine se află tot timpul acolo. Dar și în acea Românie care nu mai există, România pe care eu am lăsat-o la 18 ani.
În ce țară ai descoperit cele mai multe elemente de multiculturalism?
În Franța există multiculturalism, datorită trecutului colonial, dar și pentru că Parisul este un oraș universal, acolo întâlnești oameni de peste tot, este o lume foarte diversă și francezii au un gust pentru multiculturalism. Degeaba li se reproșează că sunt mai rigizi, nu, oamenii sunt dornici să descopere lucruri noi. Au loc foarte multe acțiuni culturale în Paris, ale diverselor comunități sau destinate descoperirii unor realități culturale nefranceze. Îmi plăcea foarte mult să merg la Casa Americii Latine, Casa Chinei, sau la Centrul Cultural Japonez și Institutul Lumii Arabe. La Paris te simți ca și cum ai fi pe un munte foarte înalt de pe care poți privi lumea.
Spune-ne două orașe în care ți-ar plăcea să locuiești. De ce?
România este atât de frumoasă încât aș putea locui oriunde, dar cred că Brașovul rămâne preferatul meu. Iar în afară, desi mi-e greu să mă pronunț, cel mai probabil ar fi Regio Calabria, pentru că acolo se află ,,kilometrul cel mai frumos al Italiei”, așa cum spunea poetul Italian, Gabriele D’annunzio. Îmi place pentru că are cea mai frumoasă panoramă din lume. Este situată în Strâmtoarea Messina, la 3.5 km de Sicilia. Un oraș pe măsura omului, așa cum spun italienii.
Trei lucruri care nu-ți lipsesc niciodată din bagaj.
Dacă ar fi să răspund pe loc, aș spune o hartă, o carte și un caiet. Mi-ar plăcea să spun fără computer și fară telefon pentru a fi cât mai liber, cât mai departe de cotidian.
