În 1977 ai plecat în Germania. Ne povestești câte ceva despre acea experiență?
A fost o experiență unică pe care nu cred că aș mai putea să o repet. Din varii motive, plecarea aceasta a fost foarte importantă pentru mine, unică și irepetabilă. A fost precum un câștig la loto. În anii 70 nici musca nu ieșea din România, iar noi băgasem boxe de o notorietate formidabilă aici, intrasem în istoria rokului românesc. Și ne-am decis la un moment dat să plecăm și să vedem care este nivelul nostru de artiști și de a încerca să transmitem câte ceva publicului internațional, repet, aici fiind în colivia de aur. Când am plecat eram conștienți că vom fi condamnați și că nu ne vom putea întoarce niciodată din cauza regimului ceaușist. Germanii sunt un popor xenofil. Cu toate că par introvertiți, este un instinct primar care provine din educația lor, dar odată ce reușești să-i cunoști, devin cei mai prietenoși oameni. Când am ajuns, muzica pe care o cântam noi în țară, cea cu spirit haiducesc, lor le era străină. Treptam am început să predăm cursuri, să ne adaptăm culturii lor, să învățăm limba.
Spune-mi care este cea mai îndepărtată destinație în care ai ajuns?
Cred că Panama. Am fost invitat să susțin un concert la evenimentul lor de celebrare a 100 de ani de la înființarea Republicii Panama. Nu am poposit prea mult, doar câteva zile, dar am avut totuși timp să mă bucur de plajele și atmosfera extraordinară de acolo. Apoi, la fel de îndepărat mi s-a părut a fi și Mexicul. Am ajuns, de asemenea, și în San Francisco, Seatle, în New York am cântat la Columbia University, chiar și în Las Vegas și Chicago am fost. Uite, în schimb nu am ajuns niciodată în Africa, însă mi-am propus să vizitez cât mai curând Kenia, mai exact Kilimanjaro.
Ce te-a atras cel mai mult la acele locuri?
Întotdeauna sunt atras în primul rând de fizionomia oamenilor. În Mexic, la Piramida Soarelui, fizionomiile aztecilor erau diferite. Mexicanii pe care-i vedem noi pe aici sunt mai europenizați, însă, acolo, la originea lor, sunt extrem de interesanți. Apoi, sunt atent la peisaje și gastronomie.
Ce obișnuiești să faci atunci când ajungi într-un loc nou?
În primul rând mă interesează cazarea. Dacă aceasta este pe placul meu, mă eliberez de o oarecare tensiune, altfel, o cazare care nu-mi creează mie confortul dorit mă indispune mult. Cred că toată călătoria pleacă și se fixează pe confortul pe care îl am. Apoi îmi place să merg să descopăr locurile, să mă plimb pe străzi unde pot simți vibe-ul. Îmi place să le descopăr gastronomia. Dar totul este diferit, în funcție de destinație. La Madrid, spre exemplu, am preferat să merg să vizitez câteva ore Muzeul Prado, pentru a putea admira operele lui El Greco. Sau am fost la celebrul El Escorial-palatul simbol al monarhiei spaniole. Dar activitățile sunt diferite atunci când ajung în Olanda sau într-o altă țară mai puțin încărcată de istorie.
Ai un top al destinațiilor interne?
Am foarte multe locuri pe care le pot considera speciale. Unul dintre ele, pentru mine, este Delta Dunării. Și să știți că avem lanțuri de hoteluri și restaurante la standarde europene. În București, spre exemplu, sunt restaurante în care se mănâncă mai bine decât la Roma sau Paris. Altfel, revenind la destinațiile interne, în topul preferințelor rămân Delta, Bâlea Lac și Vadu.
Poți să ne faci două trei recomandări de restaurante în București?
Unul dintre ele este Fior di Latte, dar și Joseph Hadat sau Hambar- o brasserie tare cochetă în care sosurile și preparatele de pește sau cele nemțești sunt gătite complet diferit de celelalte restaurante.
Exită o destinație în care te-ai întoarce iar și iar…?
Eu sunt un veșnic călător din fire. Simt nevoia să evadez, foarte puțin rezist în același loc și am nevoie de schimbare permanentă. Ca să-ți împrospătezi eu-ul și să-ți stimulezi creativitatea, ai nevoie de locuri, oameni și lucruri noi.
3 lucruri care nu-ți lipsesc niciodată din bagaj.
Depinde de etapa vieții mele. În adolescență plecam în călătorii cu cărți după mine. Edgar Allan Poe sau Gabriel Garcia Marquez erau autorii care-mi făceau călătoriile mai frumoase. Ulterior, altele au fost prioritățile mele. Dar acum am ajuns să nu fiu dependent de absolut nimic atunci când plec într-o călătorie.
